Am ieșit din clinică după ce mi-am pierdut copilul, iar în aceeași seară am luat primul avion spre Cluj fără să mă mai întorc acasă. Deja așezată în avion, soțul meu mi-a transferat 12 lei și mi-a scris: „Pentru taxi. Consideră-i despăgubire pentru deranj.”

Eu nu m-am întors la el.

Câteva luni mai târziu am revenit în București.

În ziua în care am semnat ultimele acte, Alexandru mă aștepta pe coridor.

Era singur.

— Daniela.

M-am oprit.

— Vreau să-ți spun ceva fără să-ți cer nimic.

Am așteptat.

— Am citit mesajele de zeci de ori.

Nu i-am răspuns.

— Cel mai rău este că îmi amintesc exact momentul în care am scris „menține blocarea”. Nu eram ocupat. Nu eram confuz. Eram furios că veniseși la firmă.

Pentru prima dată nu încerca să micșoreze ceea ce făcuse.

— Știu.

— Dacă aș putea schimba…

— Nu poți.

Dădu din cap.

— Știu.

Am pornit spre ieșire.

— Daniela?

M-am întors.

— Ce ai făcut cu cei 12 lei?

M-am uitat la el.

— Au rămas în cont.

Nu mai avea nimic de spus.

Am ieșit din clădire și am închis ușa în urma mea.

Cei 12 lei au rămas acolo.

Alexandru nu mai era soțul meu.

Iar eu nu m-am mai întors.