ăștia… să-i dai asta.’”
Mâinile îmi tremurau când l-am luat.
L-am deschis cu grijă.
Înăuntru era o scrisoare și… un act.
Am început să citesc, cu lacrimi în ochi.
Bunica mea scrisese că, în tinerețe, omul din fața mea fusese singurul care a iubit-o fără interes. Și că, deși viața a dus-o pe alt drum, n-a uitat niciodată.
Iar actul…
Am încremenit.
Era un contract de proprietate.
O casă.
Pe numele meu.
Am ridicat privirea, fără să pot vorbi.
Bărbatul a dat din cap încet.
„A cumpărat-o în tăcere, cu