șira spinării.
„Cum adică… dumneavoastră?”
„Am lucrat într-un atelier de bijuterii, aici, în oraș. Eram tânăr, fără bani, dar îndrăgostit până peste cap. Am strâns fiecare leu și i-am făcut cerceii ăștia special pentru ea.”
Vocea îi tremura.
„Dar n-am avut curaj să-i cer să rămână. Eu eram nimeni. Ea… avea o familie care voia mai mult pentru ea. Și într-o zi, pur și simplu… a plecat.”
Am înghițit în sec.
„Și n-ați mai văzut-o?”
„Niciodată.”
A făcut o pauză lungă.
„Dar într-o zi a venit aici. Cu ani în