sta în picioare.
„De unde o cunoașteți?” am întrebat, aproape fără voce.
A oftat adânc și s-a sprijinit de tejghea.
„O chema Elena, nu-i așa?”
Am încuviințat.
„Elena a fost… iubirea vieții mele.”
Cuvintele lui au căzut greu, ca niște pietre.
Am rămas fără aer.
„Dar… bunica mea a fost căsătorită… a avut familie…”
El a zâmbit trist.
„Da. Cu bunicul tău. Un om bun, din câte știu. Dar înainte de el… a fost o poveste.”
S-a uitat din nou la cercei.
„Eu i-am dăruit.”
Am simțit un fior pe