Îi umplusem programul.
Îi găsisem cei mai buni specialiști pe care ni-i permiteam.
Îi organizasem fiecare zi.
Dar durerea nu era o problemă de logistică.
Și nici iubirea Elenei nu dispăruse doar pentru că eu nu știusem toate locurile în care o lăsase în urmă.
În ziua aceea, înainte să plecăm din bibliotecă, Sofia m-a tras de mână.
— Tata?
— Da?
— Pot să mai stau puțin cu Marta?
M-am uitat la ceas.
Pentru o fracțiune de secundă, vechiul eu aproape că a răspuns:
Avem program.
Apoi am băgat telefonul în buzunar.