Am ajuns mai devreme decât de obicei să-mi iau fiica de opt ani de la un liceu privat scump din București

pentru prima dată după mult timp.

— Mie cel mai des.

În primăvara următoare am mers împreună la biblioteca unde Elena făcuse voluntariat.

Pe un perete era o fotografie de grup pe care nu o văzusem niciodată.

Elena stătea în mijlocul a doisprezece copii.

Marta, mai mică și cu părul prins într-o coadă, era lângă ea.

Sofia s-a apropiat de fotografie și a atins ușor rama.

Nu a plâns.

A zâmbit.

Atunci am înțeles ceva.

Timp de doi ani încercasem să-i vindec durerea eliminând orice lucru pe care nu-l puteam controla.