șoptit sora ei.
Maria a simțit cum ochii i se umplu de lacrimi.
— Pentru că mi-era teamă… că poate nu mai am unde să vin.
Nadejda i-a luat mâna.
— Atâta timp cât sunt eu aici, ai unde.
Casa ei era mică, la marginea orașului.
O curte cu viță de vie și o bancă veche sub un nuc.
Maria a inspirat adânc.
Mirosul de lemn ars și pământ umed îi amintea de copilărie.
A doua zi au mers împreună la biblioteca orașului.
Clădirea era veche, cu rafturi pline de cărți și