A vândut tot ca să-și vadă băieții cu școală

odinioară în curtea vechii case.

— Știam că îți e dor să plantezi — a spus Paul.

Maria s-a așezat încet pe banca de lemn de sub nuc.

Și-a privit băieții.

Doi bărbați înalți, respectați, îmbrăcați în uniforme pe care cândva le credea imposibile.

Și atunci a înțeles ceva.

Nu casa era cel mai mare dar.

Nici mașina.

Nici zborul.

Cel mai mare dar era faptul că băieții ei nu uitaseră.

Nu uitaseră foamea.

Nu uitaseră lumânările.

Nu uitaseră serile reci și mâinile crăpate ale mamei lor.

Și mai ales, nu uitaseră