Cătălin cu bani când era student.
Ne adusese mâncare când ne mutaserăm.
Toate lucrurile acelea erau adevărate.
Dar niciunul nu-i dădea dreptul să deschidă ușa casei noastre când avea chef.
— Mamă, nu vorbim despre ce ai făcut acum douăzeci de ani.
— Normal! Acum nu mai contează nimic!
— Contează. Dar nu cumpără cheia de la casa mea.
Am întors capul spre Cătălin.
Nu-l mai auzisem vorbind așa cu ea.
Marioara s-a uitat în jur după sprijin.
Una dintre rude și-a coborât ochii.
Vecina ei a murmurat:
— Hai, Marioara, poate discutăm altădată…