moment dat, s-a uitat spre perdea.
Am văzut-o.
A deschis gura.
Probabil voia să-mi spună că stă strâmb.
Apoi s-a oprit.
Eu am început să zâmbesc.
— Ce e? m-a întrebat.
— Nimic.
Și, spre surprinderea mea, a zâmbit și ea.
Nu am devenit cele mai bune prietene.
Nici nu era nevoie.
Au mai existat momente în care Marioara a încercat să împingă limita.
Au existat și momente în care eu am reacționat prea repede, pentru că eram deja sensibilă după atâția ani.
Dar regula nu s-a mai schimbat.
Sună înainte.
Așteaptă