Partea a 2-a – Continuarea poveștii — De dimineață, am spus.
Denisa m-a privit câteva secunde.
— Nu asta am întrebat.
Mi-am stors cârpa.
— Spăl bucătăria de vreo jumătate de oră.
A zâmbit.
— Bine.
Și a plecat.
N-a întrebat dacă auzisem.
Eu n-am spus că auzisem.
Dar în următoarele două ore am făcut aceeași farfurie de trei ori.
Nu știam ce să fac.
Dacă îi spuneam lui Radu, aveam doar cuvântul meu.
Denisa putea nega.
Eu eram femeia care lucrase cincisprezece ani pentru soția lui moartă.
Ea putea foarte ușor să spună