Spălam pe jos în bucătăria în care lucram de 15 ani când am auzit-o pe iubita patronului vorbind la telefon în hol: „Mai trebuie să am răbdare câteva luni. După aia îl conving să trimită copilul la sora lui.”

că eram geloasă, că nu acceptam o altă femeie în casa Mirelei.

Și, într-un fel, poate chiar aveam sentimentele mele.

O iubisem pe Mirela.

Dar nu inventasem ce auzisem.

Radu a ajuns după șapte.

Am așteptat până Denisa a urcat să facă duș.

— Domnule Radu.

— Da, Geta?

— Aveți cinci minute?

S-a uitat la mine.

— Sigur.

Am închis ușa bucătăriei.

— Trebuie să vă spun ceva despre doamna Denisa.

Fața i s-a schimbat imediat.

— Ce s-a întâmplat?

I-am povestit exact.

Fără să adaug.

Fără “cred că”.

Fără să-i spun ce fel de