Profesorul Marinescu se uită la mine și, în secunda următoare, expresia lui se schimbă complet. Parcă abia atunci realizase cât de amenințătoare devenise situația.
— Ai dreptate, spuse imediat.
Se duse la ușă, o descuie și o deschise larg.
— Îmi pare rău. N-ar fi trebuit să fac asta. Ușa rămâne deschisă. Dacă vrei să pleci, nu te voi opri.
Eram deja la câțiva pași de ieșire când pe hol apăru o femeie de aproximativ șaizeci de ani. Avea părul cărunt prins la spate și ținea la piept un dosar albastru.
În