momentul în care mă văzu, se opri.
Dosarul îi alunecă aproape din mâini.
— Dumnezeule… șopti ea.
M-am întors spre profesor.
— Cine este?
Femeia se apropie încet, dar păstră distanța.
— Mă numesc Adriana Ionescu, spuse ea. Am fost colegă de facultate cu tatăl tău.
Am simțit că mi se strânge stomacul.
— Cu tata?
— Și cu Robert.
Profesorul Marinescu închise ochii pentru o clipă.
— Emilia, tatăl tău și cu mine am fost cei mai buni prieteni.
Nu înțelegeam nimic. Tata nu-mi pomenise niciodată numele lui.
Adriana deschise dosarul și scoase o fotografie