Profesorul meu mă obliga să rămân după fiecare curs până când plecau toți ceilalți

momentul în care mă văzu, se opri.

Dosarul îi alunecă aproape din mâini.

— Dumnezeule… șopti ea.

M-am întors spre profesor.

— Cine este?

Femeia se apropie încet, dar păstră distanța.

— Mă numesc Adriana Ionescu, spuse ea. Am fost colegă de facultate cu tatăl tău.

Am simțit că mi se strânge stomacul.

— Cu tata?

— Și cu Robert.

Profesorul Marinescu închise ochii pentru o clipă.

— Emilia, tatăl tău și cu mine am fost cei mai buni prieteni.

Nu înțelegeam nimic. Tata nu-mi pomenise niciodată numele lui.

Adriana deschise dosarul și scoase o fotografie