Vecinii din sat râdeau de Tania când logodnicul a părăsit-o cu copilul în brațe

La poartă, nu mai era nimeni care să șușotească.

Tanti Viorica și tanti Mărioara treceau acum cu capul plecat.

Primăvara a găsit casa Taniei schimbată. Curată. Caldă. Plină de viață.

Într-o duminică, după slujbă, Andrei a îngenuncheat în curte, în fața unei mese simple, cu cozonac și flori de câmp.

— Nu-ți promit palate, a spus el. Dar îți promit că nu plec.

Tania a zâmbit printre lacrimi.

— Atât e de ajuns.

Iar satul, care altădată râdea, a tăcut.

Pentru că uneori, cea mai mare răzbunare nu e să pleci.

Ci