ta contează.”
„Vom face echipă.”
Toate dispăruseră.
— Atunci poate că e mai bine așa, a spus ea încet.
Și a ieșit.
Ușa s-a închis în urma ei cu un sunet scurt.
Pe scară era liniște.
Elena a coborât încet treptele, ca și cum fiecare pas ar fi fost o eliberare. Când a ieșit în stradă, aerul rece al serii i-a umplut plămânii.
A ridicat privirea spre cer.
Pentru prima dată după mult timp, simțea că poate respira.
Trei zile mai târziu, sala mare a universității din Cluj era plină. Cercetători