pe numele lui Daniel.
Nu din răzbunare.
Ci din adevăr.
Când ceilalți patru au aflat, au sunat furioși. Au vorbit despre nedreptate, despre drepturi, despre ce „li se cuvine”.
Petru i-a ascultat pe fiecare. Calm.
— Ce ni se cuvine nouă, a spus el în final, era o ușă deschisă.
Au închis telefoanele.
În curtea casei de la țară, Daniel bătea un cui la acoperișul care, în sfârșit, urma să fie schimbat.
Ruxandra stătea pe bancă, cu o cană de cafea în mână.
Petru privea cerul senin.
Pentru prima dată după