zâmbea
Afară era frig, un frig umed de noiembrie care intra prin cămașa subțire de chelner. Strada era plină — mașini, oameni grăbiți, un tramvai care scârțâia la curbă. L-am căutat cu privirea și l-am zărit la vreo treizeci de metri, lângă un SUV negru, lucios, deschizând portiera.
— Domnule! am strigat, alergând printre oameni. Domnule, stați!
S-a întors. M-a văzut venind în fugă, în cămașă, gâfâind, și a ridicat o sprânceană. Am ajuns lângă el, am scos portofelul și i l-am întins cu amândouă mâinile.
— L-ați uitat pe scaun. E tot