fiecare cu câte un nume scris de mână.
Am ridicat capacul uneia.
Înăuntru erau fotografii.
Felicitări.
Scrisori.
Brățări de spital.
În alta era povestea altui om.
În alta… alt nume.
Și încă unul.
Victor a apărut în ușă cu două cești de cafea.
Nu s-a supărat.
S-a uitat doar la cutii și a spus încet:
— Sunt oamenii pe care i-am ajutat de-a lungul anilor.
L-am privit nedumerită.
— Toți au rămas în viața ta?
A zâmbit trist.
— La început… da.
Apoi aproape toți au dispărut.
Cuvintele lui nu mi-au mai ieșit