luat unelte, o lanternă mai bună și un sac de răbdare. Aripa nordică era întunecată, mirosea a umezeală și a timp învechit. A pornit lanterna și a atins peretele. Mortarul era crăpat. Cărămizile păreau puse în grabă.
A început să lucreze încet, fără zgomot. Cu fiecare cărămidă desprinsă, aerul rece se simțea mai tare. Mirosul acela discret — dulceag, amestecat cu pământ umed — îl urmărea ca o umbră.
Când a scos destule cărămizi cât să încapă, a oprit. Lanterna a pătruns în întunericul de dincolo și a luminat un culoar îngust,