așezat în genunchi și a apropiat urechea de perete. Pentru o clipă, i s-a părut că aude ceva: o respirație? O bătaie? Sau doar bătaia lui de inimă?
A doua zi dimineață s-a dus direct la directoră. Dar femeia, obosită și plină de griji, a dat din mână.
— Lenuțule, te rog… e o clădire veche. Crapă pereții, trage curentul, mai trosnește câte ceva. Nu mai porni iar spiritele. Oamenii abia au început să uite.
Dar el n-a putut să uite. A simțit că trebuie să revină acolo.
Seara următoare și-a