au început să se strângă în jurul mâinii mele.
A fost un spasm.
Unul.
Apoi altul.
Apoi toate.
—Diego?
Pleoapele i s-au ridicat încet.
Pentru prima dată în patru luni, ochii nu-i mai rătăceau în gol.
M-au privit.
Buzele i s-au mișcat.
Mi-a spus.
—Tată…
Am simțit că mi se rupe inima.
—Sunt aici.
A respirat de câteva ori înainte de a continua.
—Îmi caut… portofelul.
—Unde?
—La birou… în sertarul de jos… în spatele dosarelor. Am vrut să-l sun imediat pe medic, dar ea mi-a strâns degetele.
—Tata… ea