Timp de douăzeci de ani, soțul meu m-a obligat să-mi tund părul scurt

Ochii ei s-au umplut de lacrimi.

— Laura, nu trebuie să faci asta.

— Știu.

Și tocmai acesta era motivul pentru care o făceam.

Pentru prima dată, alegerea îmi aparținea complet.

Când foarfeca s-a închis peste prima șuviță, nu am plâns.

Am zâmbit.

Iar când Marta a pus părul în plic, am luat pixul și am scris eu însămi pe el:

„Donat de Laura. Cu acordul ei.”

Pentru că după douăzeci de ani înțelesesem în sfârșit ceva ce Daniel ar fi trebuit să înțeleagă de la început:

chiar și un gest făcut