Laura m-a sunat acum trei săptămâni.
— Ea?
— Da.
— Ce ți-a spus?
Vocea lui deveni aproape o șoaptă.
— Că nu mai vrea să moară înainte să-și audă fiica spunându-i numele.
Am întâlnit-o două zile mai târziu.
Tata a venit cu mine, dar a rămas pe hol.
Am intrat singură.
Mama avea cincizeci și ceva de ani.
Părul îi era aproape complet cărunt.
Era mult mai slabă decât femeia din fotografii.
Dar când și-a ridicat ochii…
Tata avusese dreptate toată viața.
Aveam ochii ei.
— Emilia?
Un singur cuvânt.
Atât a fost nevoie.