tată.
Ochii i se umplură instantaneu de lacrimi.
— Poți să fi făcut o greșeală uriașă și tot tu să fii omul care m-a crescut.
Își întoarse capul ca să nu-l văd plângând.
— Și încă ceva.
— Ce?
L-am luat de mână.
Exact cum mă ținuse el la restaurant.
— Data viitoare când vrei să-mi spui că sunt fata pe care o iubești cel mai mult, nu ai nevoie de patru martori și de un restaurant scump.
A râs printre lacrimi.
— Am înțeles.
— Poți pur și simplu să-mi spui.
Tata mi-a strâns mâna.