Tatăl meu m-a invitat la cină, m-a luat de mână și le-a spus prietenilor lui

mult timp, cu atât mi se părea mai imposibil să apar și să spun: „Bună, eu sunt mama ta.”

— Dar ai scris.

— În fiecare an.

— Și tata le-a păstrat.

Mama închise ochii.

— I-am cerut să decidă el când ești pregătită.

— A decis foarte târziu.

— Știu.

Am stat două ore.

N-am iertat-o în acea zi.

Nici pe tata.

Adevărul nu șterge automat douăzeci și doi de ani de minciună.

Dar am revenit săptămâna următoare.

Și încă o dată.

Am început terapie.

Uneori mergeam singură la mama.

Alteori venea și tata.

Am