următorul:
„Margareta — 1984.”
Apoi 1985.
Ani întregi.
Mama scoase dosarul.
Pe copertă era scris simplu:
„Pentru Margareta.”
— Ce sunt toate astea? am întrebat.
Tata se așeză.
Pentru prima dată în viața mea, l-am văzut evitându-ne privirile.
— Banii mamei voastre.
Am rămas nemișcată.
— Care bani?
— Toți.
Mătușa mea scoase un sunet scurt.
— Robert, despre ce vorbești?
Tata ridică privirea.
— N-am cheltuit salariile ei.
Mama stătea lângă el fără să spună nimic.
Atunci am înțeles ceva și mai straniu.
Ea știa.
— Mamă?
Ochii ei se umplură de lacrimi.
— Deschide dosarul, îmi spuse.
&