nbsp;
La câteva săptămâni după aceea, am rămas singură cu tata.
Am scos fotografia de la aniversarea lor.
El, serios.
Mama, agățată de brațul lui.
— Tată?
— Da?
— Am crezut foarte mult timp că mama stătea lângă tine pentru că îi era frică să plece.
A rămas tăcut.
— Acum ce crezi?
M-am uitat din nou la fotografie.
— Cred că poate se ținea de brațul tău pentru că știa ceva ce noi nu știam.
Tata zâmbi.
— Mama ta a știut întotdeauna mai multe decât noi toți.
Am râs.
Dar înainte să