fost singurul lucru de care aveam nevoie atunci.
— Ce?
— Ca cineva să mă creadă suficient cât să mă asculte.
M-am gândit la dimineața aceea de martie.
La geamurile aburite ale Golf-ului.
La fiul meu, care pierduse aproape tot și preferase să doarmă într-o mașină decât să-i spună tatălui său că avea nevoie de ajutor.
Nu-i promisesem răzbunare.
Nu-i promisesem că îi voi da înapoi casa, firma sau viața pe care o avusese.
Îi cerusem doar să-mi spună adevărul.
Și poate că exact de acolo începuse să-și recapete viața.
Nu din