adormit, am ieșit cu Daniel pe balcon.
— Tată?
— Da?
— Pot să te întreb ceva?
— Sigur.
— În dimineața aia, în parcare…
S-a oprit.
— De ce nu m-ai întrebat ce făcusem ca să ajung acolo?
M-am uitat la el.
— Pentru că te cunosc.
— Dar dacă eu chiar aș fi fost vinovat?
— Atunci te-aș fi ajutat să-ți asumi partea ta.
Daniel a rămas tăcut.
— A te iubi nu înseamnă să cred automat că ai dreptate, i-am spus. Înseamnă să nu te condamn înainte să aflu adevărul.
Și-a coborât privirea.
— Cred că asta a