Tata le-a spus copiilor mei că pot mânca acasă

portofelul și am pus pe tejghea banii pentru ce mâncaseră fetele. Până la ultimul leu.

— Atât am consumat. Și atât plătesc.

Chelnerul a dat din cap, vizibil ușurat.

Când am ieșit în aerul rece, Ana a tras adânc aer în piept.

— Mami… mergem acasă?

M-am aplecat la nivelul ei.

— Nu.

Am zâmbit.

— Mergem să mâncăm pe săturate.

Maria m-a privit surprinsă.

— Serios?

— Serios.

Ne-am urcat în mașină. Nu aveam mulți bani, dar aveam suficienți pentru ceva simplu. Am condus câteva minute până la o mică pizzerie de cartier, cu mese