nu am înțeles.
Acum, uitându-mă la caietul de pe sicriul său, am început să tremur.
Am făcut un pas spre groapă.
Tata m-a apucat de braț.
—Nici să nu te gândești la asta.
M-am uitat la el.
—Lasă-mă să plec.
—Nu te face de râs în fața tuturor, Mariana.
—Ai făcut-o deja pentru mine.
Liniștea s-a lăsat mai grea decât ploaia.
Am coborât cu grijă, afundându-mi călcâiele în noroi, și am ridicat caietul. Avea murdărie lipită de copertă și mirosea a mucegai. L-am strâns la piept.
„A fost al ei”,