decât credeau ei. Caietul acela nu este un ban. Este o ușă. Tatăl tău a furat ce ți-a lăsat mama ta. Mi-a furat casa. A furat documente. Și a încercat să te convingă că nimic din toate acestea nu era al tău. Nu-l crede.”
Lacrimile mi-au încețoșat vederea.
Carmen ne-a dus la seif. Seiful era numărul 117. L-am deschis cu două chei: a mea și a băncii.
Nu erau bijuterii înăuntru.
Erau plicuri.
Primul spunea: „PENTRU MARIANA — BANI”.
Înăuntru erau extrase de cont bancar, investiții vechi, certificate. În cele din