Țăranul mergea călare cu logodnica lui

răspuns.

Se apropia încet, cu pași mici, parcă temându-se că, dacă face o mișcare greșită, totul s-ar putea spulbera.

— Gabriela… a spus el, cu vocea gâtuită.

Ea s-a ridicat, respirând greu, și l-a privit.

Nu cu ură. Nu cu dragoste.

Cu o oboseală veche, care parcă se așezase pe umerii ei de luni de zile.

— Bună ziua, Radu, a spus ea calm, ca și cum ar fi vorbit cu un străin.

Ochii lui au coborât spre burtă.

A înghițit greu.

— Al meu?

Gabriela nu a răspuns imediat.

A privit spre