răspuns.
Se apropia încet, cu pași mici, parcă temându-se că, dacă face o mișcare greșită, totul s-ar putea spulbera.
— Gabriela… a spus el, cu vocea gâtuită.
Ea s-a ridicat, respirând greu, și l-a privit.
Nu cu ură. Nu cu dragoste.
Cu o oboseală veche, care parcă se așezase pe umerii ei de luni de zile.
— Bună ziua, Radu, a spus ea calm, ca și cum ar fi vorbit cu un străin.
Ochii lui au coborât spre burtă.
A înghițit greu.
— Al meu?
Gabriela nu a răspuns imediat.
A privit spre