În curte s-a lăsat o liniște apăsătoare.
L-am privit pe Toma, așteptând să spună ceva. El și-a frecat ceafa și a oftat.
— Mamă… eu… n-am avut curaj să-ți spun de la început.
Valentina și-a închis pentru o clipă ochii.
— Ai crezut că, dacă veniți cu bagajele la poartă, n-o să mai pot spune nu?
Nu i-am răspuns. Pentru prima dată am simțit că exact asta făcusem.
— Elena, îi iubesc pe copii, spuse ea mai blând. Dar iubirea nu înseamnă că mai am puterea de acum douăzeci de ani.
Am rămas