fluierul de alamă în buzunar.
Nu pentru că mai așteptam să fiu salvată.
Îl purtam pentru că îmi amintea cine fusesem când nimeni nu mă vedea.
Într-o duminică, primul viscol al iernii a început să deseneze flori pe geam. Mara, care mergea deja fără ajutor, mi-a întins un desen.
Era o rândunică zburând deasupra portului.
— Am desenat-o pentru tine, spuse ea.
— De ce are aripile atât de mari?
— Pentru că a stat prea mult timp închisă.
Am pus desenul lângă fotografie.
În acea seară, Adrien mi-a trimis un mesaj. Își