Spălam pe jos în bucătăria în care lucram de 15 ani când am auzit-o pe iubita patronului vorbind la telefon în hol: „Mai trebuie să am răbdare câteva luni. După aia îl conving să trimită copilul la sora lui.”

mai târziu, într-o cameră supravegheată.

Silas stătea de o parte a geamului. Adrien, încă slăbit, îl privea din scaunul medical. Putea mișca doar două degete, dar începuse să vorbească printr-un dispozitiv care transforma clipirile în sunete.

Silas apăsă butonul interfonului.

— Ai câștigat.

Adrien clipi.

Dispozitivul rosti rar:

— Nu. Tu ai pierdut când ai crezut că nimeni nu te aude.

Silas încremeni.

Pe masă se afla o tabletă. Doctorul apăsă redarea.

Vocea lui Silas se auzi din nou, de data aceasta din înregistrarea pe care el însuși o făcuse în salon.