de kilometri de casă. Ai idee ce înseamnă asta?”
Nu mai avea replică.
Se uita când la mine, când la ea.
„Eu… m-am enervat… nu am gândit…”
„Exact”, a spus ea. „Nu ai gândit. Dar acum ai ocazia să repari.”
S-a întors spre mine.
„Tu decizi. Îl lași să te trateze așa sau pui piciorul în prag?”
Am simțit cum ceva se rupe în mine. Frica. Dependența. Tăcerea de până atunci.
L-am privit direct.
„Nu mai sunt femeia pe care ai lăsat-o pe marginea drumului.”
Vocea îmi tremura, dar nu