m-am trezit la șapte.
Mi-am făcut cafeaua.
Nu mergea televizorul.
Nu se auzeau papuci târșâiți pe podea.
Nimeni nu mi-a spus că pun prea multă cafea în ibric sau că deschid geamul „degeaba”.
M-am așezat la mașina de cusut a mamei.
Aveam în față o bucată de material albastru din care voiam de mult să-mi fac o față de masă.
Valeriu spusese că nu are rost.
Materialul era prea bun pentru așa ceva.
Am început să cos.
Tac-tac-tac.
După câteva minute, Irina m-a sunat.
— Mamă, ești bine?
M-am uitat prin