a bunicii în buzunar.
În săptămânile următoare, am învățat să urc scările fără să mă uit înapoi.
La început, umărul mă durea la fiecare treaptă.
Apoi durerea s-a micșorat.
Într-o dimineață de noiembrie, am mers la fabrică împreună cu nepotul meu, Luca, care avea opt ani și purta o șapcă galbenă prea mare pentru el. Mi-a întins un desen făcut cu creioane colorate.
În desen eram eu, lângă o clădire înaltă, iar deasupra mea era un soare uriaș.
— De ce ai desenat ușa atât de mare? l-am întrebat.
— Ca să