pentru mașina cu care o plimba, și-a strâns lucrurile într-o săptămână. A rămas singur în casa lui de la părinți, cu datoriile lui și cu solnița lui.
Iar acum două duminici, mi-a sunat cineva la ușă.
Era Petre. Slăbit, cu o plasă în mână, cu ochii în jos. A stat un pic în prag, apoi a zis, încet:
— Marioaro… m-am gândit că poate… tu, singură aici… poate îți lipsește ceva.
M-am uitat la el. La omul care paisprezece ani mi-a pus bani sub solniță ca să-mi amintească în fiecare lună