Soțul meu îmi dădea în fiecare lună „bani de coafor”. I-am pus deoparte 14 ani. Când a plecat la alta, i-am arătat carnetul.

cât de puțin valorez. Și am simțit că nu mai am pentru el nici ură, nici dor. Nimic. Doar liniștea aia mare.

— Am coafor la cinci minute, i-am spus. În rest, nu-mi lipsește nimic.

Și am închis ușa. Ușa mea, de la casa mea, plătită cu bancnotele pe care el mi le arunca de sus.

M-am întors în bucătărie, mi-am turnat o cafea și m-am așezat la mașina de cusut, în plină zi, cu soarele pe masă. Și m-am gândit la toate femeile care, în clipa asta, tac și construiesc