cât de puțin valorez. Și am simțit că nu mai am pentru el nici ură, nici dor. Nimic. Doar liniștea aia mare.
— Am coafor la cinci minute, i-am spus. În rest, nu-mi lipsește nimic.
Și am închis ușa. Ușa mea, de la casa mea, plătită cu bancnotele pe care el mi le arunca de sus.
M-am întors în bucătărie, mi-am turnat o cafea și m-am așezat la mașina de cusut, în plină zi, cu soarele pe masă. Și m-am gândit la toate femeile care, în clipa asta, tac și construiesc