Soțul meu îmi dădea în fiecare lună „bani de coafor”. I-am pus deoparte 14 ani. Când a plecat la alta, i-am arătat carnetul.

lăsat lingura jos, s-a șters la gură și mi-a spus, calm, de parcă anunța că se scumpește curentul:

— Marioaro, eu plec. Mi-am găsit pe cineva. O femeie tânără, care mă înțelege. Cu tine nu mai am ce vorbi de ani de zile.

Am rămas în picioare, cu polonicul în mână, lângă aragaz. Treizeci și patru de ani de căsnicie, încheiați între două farfurii.

— Și casa, a continuat el, știi bine că e a mea, de la părinți. Așa că vezi ce faci. Nu te grăbesc, dar nici să te lungești.