întârziere. De trei ani.
Am închis telefonul și am rupt plicurile de pe frigider, unul câte unul, cu mâinile tremurând. Nu erau somații. Erau confirmări de plată. Treizeci și șase de confirmări de plată, aliniate frumos, ca niște soldați care mă păziseră fără să știu.
A doua zi am fost la bancă. Am implorat. Am plâns la ghișeu, în văzul lumii, eu, care nu plânsesem nici la slujba de un an. Doamna de acolo mi-a explicat de zece ori că nu are voie să divulge plătitorul, că e secret bancar,