că mor. Pe urmă am înțeles că nu mor — că trebuie să mă trezesc dimineața, să fac sandvișuri, să duc copiii la școală și să mă duc la spital, unde alți copii aveau nevoie de mine. Munca m-a ținut în viață. Munca și cei doi copii ai mei.
În noaptea aceea eram de gardă. Era liniște, genul de liniște groasă de la trei dimineața, când toată lumea doarme și tu numeri minutele până la schimb. Beam o cafea rece și mă uitam pe niște analize, când ușa urgenței s-a izbit