prag era tanti Claudia.
Poștărița.
— Domnule Sergiu, spuse ea cu voce tremurată, eu sunt de vină. I-am spus Anei că v-am văzut în satul vecin. Cu femeia aceea și cu copiii. Eu n-am știut că ea nu știa nimic. Iertați-mă, vă rog.
Sergiu o privea fără să spună nimic.
Și, treptat, începu să înțeleagă totul.
Încet.
Inevitabil.
Ca și cum o apă înghețată i-ar fi urcat de la picioare spre piept, strângându-l până la gât…
— Unde s-a dus? întrebă Sergiu.
Tanti Claudia clătină din cap.
— Nu știu.
— Cu cine a