cum nu ar fi auzit.
— Hai, măi băiete, nu te mai umfla așa… suntem părinții tăi.
Dar Andrei nu mai era omul care tăcea și înghițea.
— Tocmai de asta ar trebui să vă fie rușine.
Camera a amuțit.
Marian s-a ridicat de pe canapea, încercând să pară dur.
— Și dacă nu plecăm?
Andrei s-a apropiat încet.
— Atunci plecați cu scandal. Dar plecați.
În noaptea aceea, nimeni nu a dormit bine.
Ana plângea în șoaptă, copilul se trezea des, iar în sufragerie se auzeau murmure și uși trântite.
Dimineața,