Soția mea urma să fie îngropată când sicriul s-a înclinat, iar chipul cumnatei mele s-a golit de culoare

mult.

La poarta cimitirului, o femeie în vârstă a început să strige.

— Vă rog, lăsați-mă să-mi văd fiica! Sunt mama ei!

Ținea la piept o geantă de pânză maro, cusută cu un fir roșu în formă de frunză. M-am apropiat furios, aproape fără să simt frigul.

— Părinții soției mele au murit de mult, i-am spus. Plecați de aici.

Femeia m-a privit cu ochii plini de lacrimi.

— Ei au crescut-o. Dar eu am născut-o. Numele meu este Roza Melnik. Mariana m-a găsit acum doi ani.

Am simțit că pământul se mișcă