mult.
La poarta cimitirului, o femeie în vârstă a început să strige.
— Vă rog, lăsați-mă să-mi văd fiica! Sunt mama ei!
Ținea la piept o geantă de pânză maro, cusută cu un fir roșu în formă de frunză. M-am apropiat furios, aproape fără să simt frigul.
— Părinții soției mele au murit de mult, i-am spus. Plecați de aici.
Femeia m-a privit cu ochii plini de lacrimi.
— Ei au crescut-o. Dar eu am născut-o. Numele meu este Roza Melnik. Mariana m-a găsit acum doi ani.
Am simțit că pământul se mișcă