făcut.
Acum mergeam în urma sicriului, cu fiica mea, Sofia, ținând portretul mamei sale la piept. Rama neagră îi lăsa urme roșii pe degete.
— Tată, nu pot să mă uit la ea așa, șopti Sofia.
— Nu trebuie să te uiți, i-am răspuns. Ține doar portretul.
Mama mea, Vera Stepanovna, venea în spate cu un șirag de mătănii din lemn de cireș. Cumnata mea, Natalia, se ocupa de toate. Ea chemase firma funerară, pregătise actele, florile și locul de veci. Îi fusesem recunoscător.
Acum îmi dau seama că se grăbise prea