să râdem.
— Știm ce înseamnă „acasă”.
Irina a încremenit.
Maria a continuat:
— Tu ai plecat când ne era cel mai greu.
— Tata a rămas.
Liniște.
Doar ceasul de perete ticăia.
Irina s-a uitat în jur. La pereții simpli. La masa de cusut. La ferestrele mici.
— Ați fi putut avea mai mult, a murmurat.
— Avem tot ce ne trebuie, am spus eu.
— Ne avem unii pe alții.
Irina a strâns rochiile și banii.
Pentru prima dată, mâinile îi tremurau.
— O să regreți, Marius.
— Nu, am răspuns.
— Tu o să regreți.
A